Blog

Digital Nation anunță lansarea programului de Burse Generația Tech, prin care sute de locuri la cursuri de specializare în programare și digital vor fi subvenționate de primării și consilii județene din toată țara, pentru forța de muncă locală în căutare de specializare și reconversie profesională în domenii cheie din IT.

În contextul în care flexibilitatea, adaptabilitate și capacitatea de învățare continuă sunt cele mai valoroase abilități căutate de angajatori anul acesta, potrivit raportului Hipo 2021, iar domeniile în care se vor face cele mai multe angajări în 2021 sunt, pentru al 3lea an consecutiv, IT-ul și vânzările, Digital Nation extinde programul său de formare în IT intitulat Generația Tech printr-o direcție de burse de specializare oferite pe plan local de către primării și consilii județene din toată țara celor în căutare de specializare și reconversie profesională în IT&C.
Bursele Generația Tech oferă specializare gratuită în Competențe Digitale, Digital Marketing, Dezvoltare Web – nivel începător sau intermediar, Java și FullStack Javascript, prin cursuri intensive de 3 luni, ce se desfășoară exclusiv online după un program flexibil și sunt susținute de mentori români practicieni în companii IT de renume.

Cursurile GENERAȚIA TECH vor începe pe 15 septembrie 2021, iar numărul de burse disponibile depășește 500 locuri subvenționate. 

După un program pilot implementat cu succes la începutul anului 2021 în parteneriat cu Primăria Capitalei și Centrul pentru Tineret al Municipiului București, prin care sute de tineri au beneficiat de cursuri intensive de specializare în competențe digitale și programare, Digital Nation a decis să extindă programul de burse printr-un amplu parteneriat de colaborare cu Consilii Județene și primării din țară. Colaborarea cu primăriile a venit firesc, prin intermediul atelierele de Angajabilitate din programul Generația Tech, prin care absolvenții programului sunt ajutați să obțină internship-uri sau joburi la angajatori locali, în timp ce beneficiarii primei serii de burse subvenționate de la bugetele locale au fost cei care au validat modelul de colaborare:

Acest curs m-a ajutat să pun bazele unui portofoliu de lucrări care îmi va fi foarte util pentru o eventuală angajare în IT, așa că apreciez foarte mult inițiativa primăriei de a oferi aceste oportunități gratuite tinerilor aflați în căutarea unor noi provocări mai ales în pandemie când mulți dintre noi au fost nevoiți să se reinventeze profesional” spune Alexandra Arici – 35 – editor de conținut si jurnalist, din București, bursier Generația Tech 2021.

Programul Generația Tech este răspunsul Digital Nation la nevoile de digitalizare ale României, o țară în care doar 29% din populație are competențe digitale de bază și doar 7% din populație a participat la un program de training sau educație continuă, ceea ce face ca țara noastră să fie pe ultimul loc în Europa în termen de index de digitalizare, conform raportului de țară McKInsey, Rise of the Digital Challengers (2019). Lansat în 2019 cu sprijinul Google.org, programul a format până în prezent peste 1700 de specialiști IT&C și are o rată de promovabilitate de 85% datorită metodologiei unice pe curs pe care o antrenează.  

Pentru mai multe detalii despre burse, localitățile eligibile și curricula cursurilor vă invităm să accesați www.GenerațiaTech.ro 

Digital Nation lucrează de peste 7 ani la digitalizarea forței de muncă românești. Eforturile organizației se îndreaptă către toate categoriile de public dornice de specializare sau reconversie în zona digitală, prin programele Generatia Tech, IMM in Online și Profesor in Online.  Mai multe detalii pe digitalnation.ro