fbpx
Generatia Tech

Generaţia Tech Braşov: povestea de succes a unui parteneriat public – privat, cu +1400 de beneficiari în primele 2 ediţii

După succesul primei ediţii a programului de formare în IT şi competenţe digitale Generaţia Tech în care, din cei 1.200 de braşoveni înscrişi, 420 au beneficiat de participare gratuită, municipalitatea, în parteneriat cu Digital Nation şi Agenţia Metropolitană Braşov, a făcut un nou apel în comunitatea de afaceri pentru creşterea Programului.

Cu peste 1800 de înscrişi în mai puţin de o lună în cea de-a doua ediţie, Programul Generaţia Tech a continuat să susţină pregătirea tinerilor şi adulţilor din Zona Metropolitană Braşov pentru joburile viitorului, cu sprijinul partenerilor privaţi care s-au alăturat parteneriatului: Kronsoft Development, Pentalog, Bepco, Bearing Point, Atos România, Siemens Industry Software.

Programul Generaţia Tech împlineşte acum 2 ani, timp în care am reuşit să susţinem în parteneriat cu mediul privat peste 1400 de tineri şi adulţi din Braşov, interesaţi de dezvoltarea de competenţe digitale, fie că vorbim de web development, digital marketing sau de programare. Ediţia a doua a continuat succesul înregistrat la prima ediţie şi ne propunem să continuăm şi să creştem perspectivele dezvoltării acestui program, în special pentru că programul Generaţia Tech este axat pe angajabilitate, adică pe competenţe care pot fi transpuse în skill-uri digitale de care mediul de afaceri are nevoie” – a declarat Allen Coliban, Primarul Municipiului Braşov

Programul Generaţia Tech 2022 a debutat în cadrul Vibes Community Fest, primul festival dedicat celebrării comunităţii, în care au fost sărbătorite principalele programe educaţionale şi de implicare civică facilitate de Agenţia Metropolitană Braşov. Cea de-a doua ediţie a programului Generaţia Tech are următoarele rezultate:

  • 77.000 de taskuri practice rezolvate de către exploratori (participanţi ai programului)
  • 819 quest-uri tematice rezolvate (proiecte, teste, quizz-uri)
  • 448 de întâlniri online cu mentorii
  • 5 competiţii tematice organizate şi 10 concursuri cu premii pentru exploratori
  • 8 sesiuni de coaching de grup cu cei mai implicaţi participanţi
  • 58 de evenimente de lucru: 14 offline şi 44 online.

Generaţia Tech continuă prin implementarea de microproiecte împreună cu partenerii programului, mai exact provocări reale prin care participanţii îşi pot demonstra aptitudinile practice dobândite în perioada de formare. Un astfel de exemplu de microproiect, realizat 100% de către participanţi ai primei ediţii a Generaţiei Tech este aplicaţia web investbrasov.org, o platformă prin care oraşul are acum un one stop shop pentru investitorii interesaţi de Braşov. Astfel, prin valorificarea parteneriatului public-privat şi a abilităţilor reale dobândite de exploratori în călătoria Generaţia Tech, comunitatea braşoveană are de câştigat pe termen lung.

Valoarea şi inovaţia pe care Digital Nation reuşeşte să le concretizeze prin Programul Generaţia Tech se modelează în jurul comunităţii de oameni pe care îi formează şi cărora le oferă un cadru permanent de dezvoltare, chiar şi după finalizarea Programului. Nu de puţine ori, în echipa de implementare a Programului Generaţia Tech se regăsesc chiar absolvenţi ai programului, care au înţeles valoarea şi doresc să contribuie la misiunea organizaţiei Digital Nation de a schimba paradigma asupra educaţiei şi a formării prin puterea comunităţilor.

Planurile de extindere şi creştere a Generaţiei Tech la Braşov continuă, programul având astăzi o comunitate de exploratori care au finalizat experienţa şi care iau acum rolul de ambasadori locali ai Programului, din dorinţa de a ajuta şi alţi tineri în procesul lor de autodepăşire şi dezvoltare profesională. 

Citește întregul editoral apărut în presa națională – AICI