A început! Generația Tech a dat startul călătoriei de învățare și dezvoltare pentru seria a treia din Brașov, pe 24 august, cu mare fast, așa cum se cuvine.
Așa cum v-am mai povestit, am întâmpinat noii Exploratori din seria 3 Brașov, la Vibes Fest. Astfel au apucat să guste puțin din feeling-ul a ceea ce înseamnă comunitatea Generația Tech. Asta încă înainte de a începe efectiv modulul de învățate. Au avut acolo parte de quest-uri interactive, de connect cu mentorii, ambasadorii și colegii și au vizitat HUB-ul. Toate acestea, într-o atmosferă de sărbătoare, cu jocuri, spectacol, show de lasere și concert SUBCARPAȚI.

Ne-am luat apoi răgaz să îi cunoaștem mai pe îndelete. Pe sistemul: “am intrebat 100 de români”, am întrebat peste 1000 de Exploratori de ce s-au înscris în programul Generația Tech? Răspunsurile ne-au bucurat. Ne-au întărit și mai mult credința că mai avem o șansă pentru un viitor mai bun datorită tinerilor. Și în cazul de față, datorită tinerilor brașoveni.

Într-o realitate în care superficialitatea de multe ori primează, ne încântă exploratorii noștri. În răspunsurile primite de la exploratori am întâlnit de sute de ori cuvinte ca: dezvoltare profesională, dezvoltare personală, perfecționare, oportunitate, comunitate, adaptare la cerințele viitorului, vreau să învăț, vreau să descopăr, evoluție, antreprenoriat, schimbare, reconversie, curiozitate, creativitate.
Ei sunt noii noștrii Exploratori, și, deși formează o comunitate foarte diversă, pornind de la vârstă, ocupație, hobby-uri, stare civilă, îi leagă câteva lucruri esențiale. Și le împărtășim cu voi în rândurile de mai jos.

1. Curiozitatea și dorința de învățare
Majoritatea Exploratorilor ne-au spus că s-au înscris în program din dorința de a dobândi cunoștințe și skill-uri noi, sau pentru a se perfecționa. O abordare excelentă pentru că învățarea continuă este esențială într-o lume tehnologica în continuă schimbare. Întotdeauna este bine ca viitorul să nu ne ia pe nepregătite.
Alina – Servus! M-am înscris în Generația Tech pentru a mă iniția într-un domeniu care este în continuă dezvoltare, cu certitudinea că voi dobândi noi abilități care mă vor ajuta să profesez ca freelancer. Sper că vom învăța și îndruma împreună pentru că „unde’s doi puterea crește”. Spor!
Mara S. – Salut! M-am înscris la Generația Tech deoarece vreau să învăț lucruri noi (lucruri care nu sunt predate la școală) și pentru că vreau să deprind noi abilități.
2. Dorința de a interacționa cu oameni cu interese similare
Comunitatea Generația Tech adună oameni cu interese comune. Mulți dintre Exploratori au simțit că este aici un loc și pentru ei. Abia așteaptă să interacționeze cu profesioniști și cu alți oameni la fel de pasionați de tehnologie. Ei au aici spațiul perfect pentru a învăța și a se dezvolta împreună. Conectarea și schimbul de experiență sunt esențiale pentru dezvoltarea unei cariere de succes.
Lavinia – Hello! Am ales sa fac parte din echipa pentru că am ocazia să învăț lucruri interesante de la oameni care deja s-au confruntat cu părțile frumoase sau mai puțin frumoase ale domeniului
Mihaela C. – Salutare! Am ales sa fac parte din Generația Tech pentru că viitorul este al celor care au abilitatea de a dezvolta abilități noi, de a se reinventa, de a-și schimba modul de lucru, iar Generația Tech oferă oportunități în acest sens. În plus, îmi plac conceptul și formatul, simt că urmez o academie (nu un curs) și mă bucur ca fac parte dintr-o comunitate frumoasă.
3. Pasiunea pentru domeniul ales
“Dacă îți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viața ta”. – Confucius
De la JavaScript, la Marketing Digital sau Web Design, mulți exploratori s-au înscris pentru că au o pasiune pentru domeniul specific pe care îl studiază.

Anamaria M. – Hello, comunitate! Am ales să fac parte din Generația Tech, deoarece sunt pasionată de inovație și tehnologie. Cred că această eră a adus cu sine oportunități extraordinare de a transforma lumea într-un mod pozitiv și de a rezolva probleme complexe prin intermediul soluțiilor digitale. Dorința mea este să învăț continuu lucruri noi, iar Generația Tech oferă platforma perfectă pentru a interacționa cu mentori, a învăța din experiențele altora și a aduce propriile idei la viață într-un context în care tehnologia și inovația sunt în centrul atenției.
4. Dorința de a lucra în IT și reconversia profesională
Pentru mulți Exploratori, acest program reprezintă o oportunitate de își schimba cariera. Participarea lor în acest program este un pas către o carieră în domeniul IT. Ei pot învăța aici, atât teoretic cât și practic, tot ceea ce au nevoie pentru a intra pe piața muncii în acest domeniu în continuă dezvoltare.
Ionut Bogdan E. – Salutare! Am ales să studiez acest domeniu deoarece m-am hotărât să fac o reconversie profesională, fiind pasionat de tehnologie și din dorința de a învăța cele mai noi și relevante skill-uri din web development.
Ana-Maria B. – Buna everyone! M-am înscris la Project Management pentru a învăța skilluri noi și a crea oportunitatea de reorientare în cariera. Este un subiect care mă pasionează și interesează de mulți ani, iar Generația Tech mi-a deschis aceasta ușa la momentul cel mai potrivit. Mulțumesc Generația Tech
5. Nevoia de dezvoltare personală
O altă motivație importantă pentru mulți dintre exploratori este dezvoltarea personală. Ei văd participarea la acest program ca pe o oportunitate de a-și îmbunătăți abilitățile, ca pe o provocare care îi scoate din zona de confort. Sunt dornici să exploreze teritorii necunoscute și să încerce ceva nou și provocator.

Bianca – Buna! Am ales să fac parte din Generația Tech deoarece îmi plac provocările programul acesta presupunând pentru mine un domeniu nou.
Teodora B. – Salut! Am ales să fac parte din Generația Tech deoarece cred că este o experiență importantă atât în plan profesional, dar mă și disciplinează (deci are plusuri și în plan personal)!
Oportunitate sau provocare. Indiferent cum privesc Exploratorii călătoria în care au pășit, este clar că aceștia sunt dedicați învățării și dezvoltării, ceea de face din Generația Tech un mediu inspirațional pentru fiecare dintre aceștia, oferindu-le terenul de joacă perfect pentru a-și atinge obiectivele și a-și îndeplini visele.
Suntem mai mult decât bucuroși și onorați pentru că astfel de oameni ne-au ales pe noi să fim martori la transformarea lor!
Participarea celor 1000 de oameni în ediția a 3-a a Generația Tech este posibilă deoarece Agentia Metropolitana Brasov, alături de Primăria Municipiului Braşov, Pentalog, BearingPoint Romania, Eviden Romania, Siemens Industry Software Romania, Bepco și Kronsoft Development au ales să investească în educație și comunitate.
