Generatia Tech

Lecții de surfing. Web surfing, mai exact. Google like a pro.

Vinerea trecută, am organizat un eveniment special care a stârnit interesul a sute de exploratori entuziaști: webinarul „Google Like a Pro”

Au învățat cum să navigheze internetul folosindu-se de toate tool-urile pe care browserele actuale le pun la dispoziție utilizatorilor.


explorator cautand pe internet

La Generația Tech, educația este un proces continuu și mai mult decât atât, iese din normele clasice. Noi suntem dedicați învățării interactive și dezvoltării continue pentru exploratorii noștri. Asta nu se oprește la cursurile teoretice. Înafara de specializarea aleasă de exploratori, organizăm o serie de evenimente online și offline. Au scopul de a-i pregăti pentru realitățile din mediul de business și pentru a-i învăța cum să lucreze mai eficient. Un astfel de eveniment a fost și webinarul Google like a pro, facilitat de Dmitri Gorobîc, mentor Digital Nation.


De ce au ales aproximativ 240 de exploratori să-și petreacă prima seară de weekend alături de Generația Tech? To google like a pro.

Înainte să vorbim despre lecțiile de surfing și să trecem la subiectul principal al webinarului. Am furat primele 20 de minute chiar eu, pentru a introduce exploratorilor conceptul de professional branding în mediul digital. De ce? Pentru a le povesti puțin despre principala platformă pe care ar fi indicat ca ei să-și dezvolte acest branding profesional: Linkedin.

linkedin logo

Am început prin a le oferi o scurtă descriere a modulului de angajabilitate și a microproiectelor. Aceasta e o etapă crucială în parcursul lor la Generația Tech. După cele 4 luni de curs teoretic, presărat cu multe proiecte practice, exploratorii au ocazia să își pună în practică cunoștințele cumulate. Alături de noi, iau parte de data aceasta la proiecte reale. De aceea, webinarul de vineri a început cu o pregătire scurtă pentru această etapă a dezvoltării lor. 

Și ca să fie clar cât de importantă a devenit percepția în mediul online, le-am arătat participanților că deși eram îmbrăcat cu o cămașă elegantă și am vorbit in fața lor arătând ca un profesionist, purtam pantaloni scurți. Concluzie? Am râs și ne-am distrat, dar am și tras o concluzie importantă. In mediul digital suntem văzuți de către angajatori printr-un unghi trunchiat, așa că trebuie să învățăm cum să abordăm acest scenariu.

Webinar Google like a pro, 29 septembrie 2023

Tips and Tricks pentru Google Search și nu numai, cu Dimitri Gorobîc.

Webinarul „Google Like a Pro” a fost o călătorie captivantă prin lumea internetului, pânza în care suntem prinși cu toții. Aici, am învățat să navigăm cu pricepere prin această junglă digitală și să extragem informații relevante și utile.

Webinar Google like a pro, 29 septembrie 2023

Partea a doua a webinarului a fost una interactivă și plină de descoperiri fascinante. Aici au povestit cu mentorul nostru Dmitri Gorobîc, specialist în Web Development și Web Design. El le-a pus la dispoziție tips and tricks pentru a se folosi de toate instrumentele pe care le au la dispoziție într-un browser web. Scopul este de a extrage informația căutată mai rapid. Au învățat cum să caute informații cu precizie și să rezolve probleme rapid. Au invățat cum să selecteze surse de încredere și chiar cum să se protejeze de locurile mai întunecate ale internetului și să nu cadă în capcane ieftine.

Un alt aspect esențial al prezentării a fost legat de utilizarea cu succes a operatorilor de căutare. A fost despre Google și modul în care utilizatorii pot accesa conținutul paginilor în detaliu. Astfel să extragă anumite informații sau imagini. De asemenea, participanții au aflat cum să acceseze informații de pe site-uri mai vechi care nu mai sunt disponibile folosind site-ul web.archive.org. Alte tool-uri interesante, precum builtwith.com au fost prezentate, pentru a obține informații despre site-uri și cum să verifice securitatea și credibilitatea acestora. Una peste alta, exploratorii au fost încântați. Deja încercau aceste tool-uri chiar în timpul webinarului, pentru a discuta și a pune întrebări. Nu glumeam când am spus că a fost un eveniment interactiv.

Premii pentru Cei Implicați

Nouă ne place să încurajăm implicarea și dorim să răsplătim eforturile exploratorilor, atunci când ei participă la sesiuni extra față de cele legate strict de cursuri. Participanții activi la webinar au avut ocazia de a câștiga premii care constau atât în puncte de activitate pe platforma noastră de learning, cât și să participe la o tragere la sorți. Răsplătim acei oameni care caută mereu să se dezvolte.

Webinar Google like a pro, 29 septembrie 2023

După webinar, i-am întrebat pe participanți care e parerea lor. Vrem să le ascultăm vocile și să livrăm pentru ei informații cât mai relevante pentru avansarea lor în carieră. Am primit feedback excelent de la participanții la webinar, care au învățat o varietate de lucruri importante. Când am tras linie, se pare că așteptarea a meritat până să înceapă relaxarea de weekend. Fie că îi aștepta un joc de DOTA sau LoL pe exploratorii noștri liceeni și studenți, sau o seară în oraș cu familia sau prietenii pe cei care deja au părăsit băncile facultăților, s-a dovedit că așteptarea lor a meritat.

Continuăm pregătirile pentru modulul de angajabilitate

Webinarul „Google Like a Pro” a fost doar începutul. La Generația Tech, suntem entuziasmați să le oferim exploratorilor și mai multe oportunități de a învăța și de a vă dezvolta. Suntem mândri că faceți parte din comunitatea noastră în continuă creștere. Până la urmă, despre ce este comunitatea Generația Tech? Exact despre asta: ne sprijinim reciproc, chiar dacă fiecare dintre noi are un drum propriu în față. Mulțumim tuturor participanților și abia așteptăm să ne vedem la următorul eveniment al comunității noastre faine!

Participarea celor 1000 de oameni în ediția a 3-a a Generația Tech este posibilă deoarece Agentia Metropolitana Brasov, alături de Primăria Municipiului Braşov, Pentalog, BearingPoint Romania, Eviden Romania, Siemens Industry Software Romania, Bepco și Kronsoft Development au ales să investească în educație și comunitate.